Consumatorii din Câlnic care nu au contracte noi cu Aquacaraș riscă să rămână fără apă

fără apă

Gheorghe Filipescu, directorul societăţii Aquacaraș SA, a anunțat astăzi că există 160 de consumatori din cartierul reşiţean Câlnic care riscă să rămână fără apă.

„Ca urmare a punerii în funcțiune a noii rețele de apă din Cartierul Câlnic, S.C. Aquacaraș S.A. a înștiințat toți locuitorii din acest cartier să se prezinte la sediul societății, până în data de 4 noiembrie 2021, pentru întocmirea/preschimbarea contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă. Având în vedere că, pentru un număr de aproximativ 160 de imobile, proprietarii nu au făcut demersurile necesare pentru întocmirea contractelor menționate mai sus, societatea noastră va întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă către acești consumatori, începând cu data de 15 noiembrie 2021“, a declarat Filipescu.

Cetățenii vizați sunt rugați să se prezinte cât mai repede la sediul societății pentru a face demersurile necesare în vederea încheierii de noi contracte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × three =