Doi reşiţeni au fost trimişi în judecată pentru omor deosebit de grav, cu cruzime

Au dat foc unui barbat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au finalizat cercetările şi au trimis în judecată doi reşiţeni pentru „omor calificat săvârşit prin cruzimi”. Este vorba despre tinerii care au ucis un bărbat şi i-au ars cadavrul la un sălaş de pe Aleea Albăstrelelor din Reşiţa.

În noaptea de 14 spre 15 iunie 2020, cei doi au procedat la agresarea fizică a persoanei vătămate V.A.M., iniţial la adresa din municipiul Reşiţa, Str. Căminelor, iar mai apoi au procedat la transportarea victimei pe malul râului Bârzava (pe Valea Ţerovei), unde din nou aceştia i-au aplicat numeroase lovituri victimei, aducând-o în stare de semiinconştienţă.

Potrivit procurorilor, „ulterior persoana vătămată a fost transportată de către inculpaţii D.K.M. şi C.A.R., cu participarea unui minor în vârstă de 12 ani, la sălaşul situat în spatele blocului cu nr. 1 de pe Aleea Albăstrelelor din municipiul Reşiţa.

Aici victima a fost din nou agresată fizic de către cei doi, după care, cât timp victima încă se afla în viaţă, a fost incendiată de către inculpaţii D.K.M. şi C.A.R., survenind decesul acesteia”, se arată în referatul procurorilor.

Cei doi făptaşi, Dobre Kevin Marian şi Cîrpaci Antonio Ricardo, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Rechizitoriul a fost întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi a fost avizat de prim-procurorul Iancu Laura Gabriela.

„Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, completează procurorii. (Foto: InfoCS.ro)