Un bărbat, un topor, un omor!

topor

Un bărbat din Stăncilova și-a lovit în această dimineață concubina cu un topor în zona capului, aceasta decedând în scurt timp, iar după comiterea faptei, bărbatul ar fi fugit în pădurea din apropiere.

Motivele acestui conflict dramatic sunt încă necunoscute. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost constituite și dirijate în zonă mai multe echipaje de la polițiile orășenești și secțiile de poliție rurală, la fața locului deplasându-se de urgență adjunctul Șefului Inspectoratului, polițiști de investigații criminale, criminaliști, un polițist conductor câine, cu câinele de luat urma, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În acest moment, zona este împânzită de echipajele de poliție, care efectuează căutări și scotociri, pentru depistarea cât mai rapidă a bărbatului bănuit, zona fiind una greu accesibilă. De asemenea, au venit în sprijin jandarmi montani de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, a fost solicitat sprijinul polițiștilor de la Serviciul Județean al Poliției de Frontieră și au fost mobilizați în zonă pădurari și voluntari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × two =