Doi fraţi au adus patru premii la Caransebeş. Ianis Rada, de 10 ani, a cântat la taragotul maestrului Luca Novac

aiana_rada_2

Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” din Pecica a găzduit recent cea de a treia ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, la care au luat parte 125 de tineri, printre aceştia numărându-se şi doi caransebeşeni care s-au întors acasă cu cele mai înalte distincţii.

Aiana Maria Rada, în vârstă de 12 ani, a obţinut Premiul I şi Premiul Special al Juriului, ea interpretând piesa „Cât mai am pe lume glas”, iar fratele ei, Ianis Andrei Rada, de 10 ani, a câştigat, de asemenea, Premiul I şi Premiul Special al Juriului la taragot, acumulând 99 de puncte, el interpretând în concurs o doină şi un brâu, asigurând, totodată, acompaniamentul piesei cântate de sora sa.

Aiana Maria Rada este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Traian Doda” din Caransebeş şi se pregăteşte cu renumita interpretă de muzică populară Ramona Viţa. Ea este absolventă a Școlii Populare de Arte „Ion Românu” din Reşiţa, Secția Caransebeș.

Ianis Andrei este în clasa a IV-a la aceeaşi unitate de învăţământ, fiind coordonat de cunoscutul taragotist Petrică Viţa. Ianis este elev şi la Școala Populară de Arte „Ion Românu” din Reșița, Secția Caransebeș, în anul lV la acordeon, la prof. Cristi Ianoșiga, şi în anul ll la saxofon, la prof. Leonard Dumitru.

De menţionat faptul că, la acest concurs, Ianis Andrei Rada a cântat la taragotul unui renumit instrumentist din Banat, regretatul Luca Novac, pe care familia l-a achiziţionat de la Carmen Novac, după decesul maestrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − three =