Discuții interminabile în ultima ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin

consilieri cj

Consilierii județeni cărășeni s-au reunit astăzi în ultima ședință, care a avut pe ordinea de zi 21 de proiecte de hotărâre. De la rectificarea bugetului județului în urma căreia la drumurile județene ar fi ajuns trei milioane de euro, s-a ajuns direct la eterna problemă a Spitalului Județean Reșița și a problemelor de aici.

Ioan Crina, de la PDS, a început o discuție cum acești bani ar trebui să ajungă la sănătate, nu la drumuri, punând accent pe situația lucrărilor de la UPU și a pacienților care sunt consultați în containere și care stau în frig. Replica președintelui CJ, Romeo Dunca, a fost că acel contract a fost semnat în mandatul trecut și că 90 la sută din problemele care sunt astăzi se datorează deciziilor luate în trecut. Discuțiile au continuat minute în șir, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.

La finalul ședinței întrebat care este de fapt situația actuală la UPU, Romeo Dunca, președintele CJ, a declarat că: „Lucrurile merg pe ritmul pe care au fost canalizate încă de la început. Contractul a fost semnat în 2018, proiectul aprobat atunci, plătit atunci. Au fost anumite probleme tehnice pe care le găsim acum, în momentul în care se lucrează, cu viteza pe care o are constructorul care nu pot să spun că este bun sau rău, este un constructor care a câștigat în mod legal această licitație și pentru noi este important să ducem la final această investiție. Sigur, nu s-a gândit nimeni atunci, din păcate, ce facem cu pacienții când timp se lucrează la UPU. Dacă se gândeau, probabil că nu mai pierdeam timpul să închiriem containere. Asta este, le reparăm din mers, aflăm lucruri noi. Am aflat acum două săptămâni de o altă carență a proiectului vizavi de niște plăci ceramice care nu au fost stipulate pe nicăieri. Va trebui din nou să facem o hotărâre de consiliu și să mai alocăm niște bani, dar important este că în final vom duce la capăt și acest proiect prost încheiat și prost gestionat datorită minusurilor pe care le-am moștenit“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =