„Desant” al Comanderiei Eugeniu de Savoya, la Ineleţ

inelet 1

După ce, la sfârşitul lunii octombrie, membrii Asociaţiei „Comanderia Eugeniu de Savoya” din Timişoara au efectuat o serie de lucrări de renovare la şcoala din cătunul Ineleţ, aparţinând comunei Cornereva, iată că aceştia s-au întors, zilele trecute, în satul izolat din munţi.

„Au fost donate alimente, au fost prelevate analize medicale sătenilor şi au fost duse materiale şi aparatură medicală necesare amenajării dispensarului, cabinetului stomatologic şi şcolii care, şi ea, a fost pregătită pentru a fi redeschisă. Lucrările sunt pe final şi iată că se pot face lucruri frumoase chiar şi aici, în vârf de munte, în satul unde poteca şi scările din lemn prinse de stâncă sunt principala cale pe care se poate ajunge la civilizaţie. Mulţumim Prefecturii Caraş-Severin, Primăriei comunei Cornereva şi Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş pentru sprijinul acordat acestui proiect ce vrea să revitalizeze satul din Banatul Montan”, au scris cei de la asociaţie pe pagina lor de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 5 =