De Ziua Poliției Române, copiii din Reșița sunt așteptați în Parcul Tricolorului

IMG 3638

Mâine, 23 martie, începând cu ora 10.00, reșițenii sunt așteptați să participe la activitățile organizate în Parcul Tricolorului din municipiul Reșița cu ocazia Zilei Poliției Române.

Ca și în anii trecuți vor fi organizate expoziții cu tehnică din dotarea polițiștilor și vor fi amenajate opt standuri de prezentare cu elemente din activitatea Serviciilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Rutier, Criminalistic, de Ordine Publică, Investigații Criminale și Acțiuni Speciale. 

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Serviciul Resurse Umane au pregătit pentru copii și tineri, mici surprize, dar și recomandări preventive utile și informații importante privind cariera în structurile poliției. „Vor fi alături de noi, ca de fiecare dată, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, care le vor prezenta tinerilor informații utile cu privire la pericolul consumului de substanțe interzise. De asemenea, vor fi prezentate publicului și autospecialele folosite de polițiști în activitățile de serviciu, iar, pentru bucuria celor mici, vor veni și prietenii patrupezi care ne ajută în misiunile operative“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 9 =