De 1 Iunie, tinerii orăvițeni sunt așteptați la cea de a doua ediție a concursului de alergare și ciclism prin pădure „Wolf’s Run“

biciclete oravita

Proiectul finanţat prin Fondul Ro Bike Valley cu sprijinul Fundaţiei Comunitară Timișoara, Primăriei Oravita și susținut de Decathlon România, „Wolf’s Run“ va reuni de 1 Iunie la Cantonul Lup, peste 600 de tineri din Caraș-Severin și Timiș.

Concursul organizat de Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița, se adresează copiilor între 5 și 14 ani fiind structurat pe mai multe categorii: alergare: 5-9 ani – fete/băieți pe un traseu de 1,2 km, alergare: 10-14 ani: fete/băieți, pe o lungime de doi kilometri, ciclism: 5-9 ani – fete și băieți, 1,2 km și ciclism: 10-14 ani: fete/băieți, 4 km. Directorul Liceului Teoretic „General Dragalina” Oravița, Alideea Țepeneu, spune că prima ediție a concursului a avut loc în 2018, fiind suspendat din cauza pandemiei. „Iată că am reușit să revenim și să organizăm o nouă ediție. Noi, la Liceul Teoretic General Dragalina din Oravița încurajăm mișcarea și suntem mândri că putem gestiona un eveniment de o asemenea anvergură, atât cu sprijinul profesorilor, dar mai ales cu sprijinul elevilor de liceu care s-au implicat în organizare”, a precizat Alideea Țepeneu.

„Wolf’s Run este o cursă de tip spartan, cu tot felul de obstacole pe care concurenții trebuie să le depășească în alergare sau cu bicicleta. Este singura cursă de acest gen din țară, dedicată exclusiv copiilor sub 14 ani, organizată pe mai multe categorii. Anul acesta am introdus și componenta de ciclism pentru că vrem să încurajăm mersul pe bicicletă. Am ales să desfășurăm evenimentul chiar de 1 iunie pentru că vrem să arătăm tuturor că Ziua Copilului poate fi asociată cu activități fizice și sportive”, a spus Cosmin Ciorman, profesor de sport Liceului Teoretic „General Dragalina” Oravița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − 3 =