Cupa Reşiţei la șah rapid a ajuns la cea de a XV-a ediţie

sah

Duminică 15 noiembrie, începând cu orele 10.30,  pe platoul din Centrul Civic al municipiului Reșița, în fața Sălii Polivalente, se va desfășura cea de a XV-a ediție a concursului de şah rapid „Cupa Reşiţei“, competiție tradițională în calendarul A.J. Șah Caraş-Severin.

Ediţia din acest an este organizată în condiţii speciale, iar datorită limitării numărului de participanți la 40, prin excepție de la regula competițiilor open general, organizatorul (A.J.Șah) își rezervă  dreptul de a selecta participanții la competiție prioritate având jucătorii legitimați la un club din Reșița care au reprezentat municipiul nostru în competiții naționale și internaționale, juniorii de la cursurile de inițiere și perfecționare, participanții de anul trecut de la această competitție sau de la campionatele județene.

„Pentru strădania lor sportivii vor fi recompensați cu premii în bani, cupe și medalii asigurate de către Primăria Municipiului Reșița prin proiectul de minigranturi „Încredere în Reșița”. Fondul total de premiere va fi de peste 3.000 lei“, au declarat organizatorii.

Înscrierile se pot face telefonic la 0740/314318 sau pe adresa de e-mail bolintismihai@ymail.com până sâmbătă 14.11.2020 orele 14.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 1 =