CSM Reşiţa, victorie amicală cu Şoimii Lipova

CSMR Soimii Lipova

Deoarece n-au avut adversară în prima etapă de campionat, rosso-nerii reşiţeni au optat pentru un meci amical care să menţină tonusul echipei până la jocul oficial din etapa a doua. CSM Reşiţa a înfruntat, pentru a doua oară în această vară, formaţia de Liga a III-a Şoimii Lipova. Disputat pe terenul mare din Valea Domanului, meciul a fost unul de angajament, cu momente bune ale ambelor echipe şi puţine ocazii mari la cele două porţi. Singurul gol al meciului a fost marcat de Reşiţa, în minutul 47, dintr-un penalty fructificat de Laurenţiu Buş. O verificare utilă, au spus după meci oficialii celor două echipe.

„Ne-a ajutat acest amical, orice partidă de pregătire este benefică. A fost un test util, un test care s-a repetat, deoarece Lipova a fost prima echipă pe care am întâlnit-o la începutul pregătirii. Atunci am remizat cu scorul de 1-1. Șoimii Lipova este o echipă care face presing agresiv, joacă sus, o echipă bună, care cred că se va bate pentru promovarea în Liga 2. Le doresc succes și le mulțumim că au venit, din nou, să joace împotriva noastră. Referitor la noi, păcătuim în unele momente. Încă nu sunt mulțumit pe deplin de joc, avem momente în care nu ținem un ritm ridicat, și astfel permitem adversarului să ne surprindă. La acest joc, adversarii nu și-au creat situații deosebite de gol, deci a fost un joc mai închis. Și acest lucru ne ajută, Petrolul când va veni aici nu va veni să se apere, va juca cât mai sus, va încerca să joace cât mai agresiv. În mare măsură m-am decis asupra primului 11 pe care-l voi trimite pe teren cu Petrolul, mai avem câteva mici semne de întrebare pe care sperăm să le rezolvăm până la acest prim joc oficial pentru noi.”, a spus la final Alex Pelici, antrenorul CSM Reșița.

Antrenorul oaspeţilor, Flavius Sabău, a declarat: „A fost o partidă destul de bună făcută de noi, am încercat să ne impunem jocul și evident că nu a fost chiar simplu. Am întâlnit o echipă bună a Reșiței, dar mă bucur că am reușit să facem și posesie în unele momente. Obiectivul nostru este să ne clasăm pe unul dintre primele cinci locuri din Liga 3. Cu cât mai sus, cu atât mai bine va fi pentru echipă. În continuare ne vom pregăti, vom mai disputa un amical și sperăm că va începe pe 12 septembrie campionatul. Încă nu știm seria în care vom fi repartizați, nu știm cu ce echipe vom juca. Nu este uşor să respectăm toate aceste reguli de prevenire din pandemie, dar, ca să fiu sincer, aceste reglementări mă ajută puțin în organizarea echipei. Jucătorii sunt mai responsabili în afara terenului și acest lucru se întâmplă și în teren.”

Peste o săptămână, în etapa a doua a Ligii secunde, CSM Reşiţa va debuta în noul sezon cu un meci pe teren propriu în compania Petrolului Ploieşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 7 =