Cristi Bobar: „Sunt sigur că celor de la Rapid le este frică de noi“

ZIMMERMANN BOBAR DOANĂ

Duminică, în etapa a V-a a Lgii a II-a la Fotbal, CSM Reşiţa întâlneşte pe teren propriu pe una dintre legendele fotbalului românesc, Rapid Bucureşti. Două echipe vecine de clasament, locurile 5 şi 6, cu acelaşi număr de puncte, 7, dar şi ambiţii sportive declarate în nenumărate rânduri.

La conferinţa de presă de joi, preşedintele grupării din Valea Domanului, Cristi Bobar, era optimist în privinţa meciului de duminică. „Ne dorim victoria la acest meci. În Valea Domanului oricine vine, sunt convins că va fi greu să plece cu puncte. Chiar dacă vom juca cu Steaua, cu Dinamo, noi ne dorim să câștigăm. Acum depinde dacă putem, de inspirația antrenorului și de forma jucătorilor. Avem mare încredere în jucători, avem în componența lotului fotbaliști care pot face față presiunii și au credit total din partea antrenorului și din partea conducerii“.

Potrivit preşedintelui Bobar, au fost scoase la vânzare 6.000 de bilete, la care se adaugă abonamentele deja vândute, aproximativ 1.000.

„Știm că va fi stadionul plin și acest lucru sunt sigur că o să-i motiveze pe jucători. Unii au mai jucat cu atâția spectatorii, alții fiind foarte tineri nu au avut această ocazie. Chiar dacă ne batem cu o echipă cu un buget de două milioane de euro, sunt convins că băieții pot face o surpriză frumoasă“, a mai spus Bobar.

La rândul său, principalul rossonerilor, Leo Doană, a mărturisit că nu îi este frică nici de adversar, şi nici de numele acestuia. „Ne-am pregătit la fel ca la toate celelalte jocuri. Tratăm acest meci cu aceeași importanță ca și pe cele de până acum. Chiar dacă am pierdut la Daco-Getica, elevii mei au prestat un joc bun, am dominat, dar din păcate n-am reușit să înscriem. Îmbucurător pentru mine este faptul că echipa joacă din ce în ce mai bine. Rapid nu este o echipă de speriat. Este o echipă cu nume, este adevărat, dar dacă este să luăm fiecare jucător individual și ca grup, consider că nu este cu nimic peste noi“.

La fel de optimist se declară căpitanul echipei, „neamţul“ Zimmermann, cel care, ca şi Leo Doană, a fost copil de mingi la înfrângerea cu 1-6 suferită acasă în faţa bucureştenilor.

Pentru meciul de duminică Bresneni este indisponibil din cauza durerilor de spate, iar Bruno Vasiu s-a accidentat şi el.

Cristi Bobar a făcut apel la suporteri să fie prezenţi în număr cât mai mare la meci, dar şi să cumpere tricourile cu însemnele echipei, preţul fiind de 70 de lei bucata.