Consilierii liberali din Caransebeş, cu gândul alături de persoanele vârstnice

PENSIONARI1

Astăzi, de 1 octombrie, în toată lumea se sărbătoreşte „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice“, un bun prilej de a ne exprima recunoştinţa şi de a fi aproape măcar cu gândul de cei care ne-au dat viaţă, ne-au crescut şi şi-au sacrificat anii cei mai frumoşi ai vieţii pentru ca nouă să ne fie bine.

Consilierii locali ai PNL Caransebeş, prin vocea viceprimarului Marius Isac, sunt de părere că problemele persoanelor în vârstă trebuie să reprezinte o prioritate permanentă pentru fiecare guvernare, prin programele de sănătate şi de natură socială.

„Cu aceasta ocazie îi anunţăm pe seniorii din Municipiul Caransebeş  că, recent, a început implementarea proiectului cu finanţare UE  «Înfiinţare Centrul de Zi pentru persoane vârstnice din municipiul Caransebeş», proiect iniţiat şi susţinut de liberali“. Este un proiect de suflet în cadrul căruia vrem să creem condiţiile necesare pentru petrecerea timpului liber, să organizăm activităţi menite să-i apropie pe oameni“, ne-a mărturisit Marius Isac.

Viceprimarul Isac mai spune că, la cererea pensionarilor, liberalii au făcut demersuri atât în Parlamentul României, prin vocea senatorului Marcel Vela, cât şi pe plan local pentru ca la Caransebeş să aibă loc, săptămânal, audienţe ale Casaei Judeţene de Pensii, într-un spaţiu pus la dispoziţie şi amenajat de primărie.