Colecţionarii de maşini retro îşi dau întâlnire în această toamnă la Reşiţa

34664319 1037823963037397 4751510843412185088 n

La începutul lunii octombrie, la Reşiţa va avea loc un eveniment special, mai ales pentru cei paşionaţi de automobilism şi maşini istorice. Retromobil Club România, filiala Caraș- Severin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, organizează în 5 octombrie, „Retro Parada Toamnei 2019”. În centru Reşiţei vor fi expuse „adevăratele bijuterii”, conservate şi atestate istoric de colecţionari. Organizatorii evenimentului precizează că această acţiune are ca scop şi încurajarea proprietarilor de maşini retro să le mai acorde o şansă înainte să renunţe la ele, cei interesaţi putând să afle care sunt demersurile obligatorii pentru ca un autoturism să fie atestat istoric.

„Demersul expozițional se încadrează în tradiția competițiilor sportive care au avut loc în Reșița de-a lungul timpului, de la Cupa Păcii și Prieteniei până la cursele de pe Valea Domanului din prezent. În cadrul Retro Paradei Toamnei se va organiza și un tur al orașului Reșița cu vehiculele expuse, cu plecare din Centrul Civic la ora 13.00, cu o oprire la Muzeul de Locomotive. Așteptăm un număr cât mai mare de vizitatori, dar și de expozanți care să ne prezinte pasiunea lor pentru astfel de vehicule!”, mai spun organizatorii.