Anul acesta, întâlnirea „Dacia Clasic“ va avea loc la Reșița

daci8a 2

Anul acesta, întâlnirea „Dacia Clasic“ se va desfășura în perioada 17-19 iunie, la Reșița, evenimentul fiind organizat de secția cu același nume din cadrul Retromobil Club România, împreună cu filiala RCR Caraș-Severin și Primăria Reșița. „Bătrânele doamne“ vor putea fi admirate în piața 1 Decembrie din Resita vineri 17 iunie între orele 15-20 precum și sâmbată, 18 iunie începând cu ora 18.00. În ziua de sâmbătă este programată o expoziție și la sasca Română, unde iubitorii de automobilism sunt așteptați între orele 12 și 16. Potrivit organizatorilor sunt așteptați 40 de participanți”, ne-a declarat Andrei Rotaru, președintele Filialei Caraș-Severin a Retromobil Club România.

„Acest eveniment se constituie o premieră pentru Reșița și pentru județul Caraș-Severin și își propune să reunească posesorii și pasionații de automobile Dacia care dețin exemplare unice ale acestui autoturism românesc. Participanții din țară continuă prin prezența lor tradiția acestui eveniment automobilisitc care are o îndelungă istorie. Ne mândrim că Reotromobil Club România a decis ca Reșița să se alăture altor  orașe din țară care au găzduit această manifestare, dintre care menționăm (doar cele mai recente ediții) Săliștea de Sus/ Maramureș (2021) București (2020), Constanța (2019), Sighișoara (2018) sau Iași (2017)“, a mai spus Andrei Rotaru.

Secție a Retromobil Club România, „Dacia Clasic“ s-a înființat în anul 2012 și reunește pasionați de toate vârstele ai mașinilor care au marcat istoria țării noastre și copilăria multora dintre noi. Bătrânele automobile, cu motorul în stare perfectă și caroseria de parcă acum ar fi ieșit de pe poarta Uzinei de la Pitesti, participă an de an la evenimentele Retromobil. „Dacia Clasic“ reunește pasionații modelelor 1100, 1300, 1310/1410, 1410 Sport, 500 “Lăstun”, precum și ai modelor rare precum Dacia D6 Estafette, 1301, 1302 și 2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × five =