A fost reluată circulaţia la intrarea în comuna Şopotu Nou, după o alunecare de teren

88174012 606794076535641 2145524223790022656 n

În urma precipitaţiilor din ultimele ore, în apropiere de Şopotu Nou, drumul a fost închis preţ de câteva ore, în urma unei alunecări de teren, din fericire circulaţia fiind reluată.

„Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a intervenit în cursul zilei de 3 spre 4 martie, pe drumul județean DJ 571B, în apropiere de localitatea Șopotu Nou, pentru degajarea drumului și curățarea platformei drumului de aluviuni, în urma alunecărilor de teren. În prezent circulația se desfășoară în condiții normale“, spune Mădălina Cotoc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Drumuri.

La nivelul judeţului, la ora actuală nu se înregistrează alte probleme pe drumurile naţionale şi judeţene, nu sunt  localități nelimentate cu energie electrică, doar pe râul Sebes la Turnu Ruieni este depăşită cu şapte centimetri cota de atenţie.