Centrul Universitar UBB din Resița își deschide porțile pentru anul universitar 2023-2024

UBB UEMR

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟐𝟎𝟐𝟒

E început de octombrie și facultățile își deschid porțile. Studenții reșițeni sunt invitați la festivitățile de deschidere a anului universitar 2023-2024, astăzi, 2 octombrie 2023, ora 11.00, Centrul Universitar UBB din Reșița.

Deschiderea oficială a anului universitar 2023-2024 la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a avut loc sâmbătă, 30 septembrie 2023, atunci când Prof. univ. dr. psih., rectorul Daniel David le-a transmis studenților: „Cu ocazia deschiderii anului universitar 2023-2024 la Universitatea Babeș-Bolyai din ClujNapoca (UBB), în primul rând, îi salut pe cei peste 16 000 de noi studenți UBB. Aceștia vin din
toate județele țării (și din București) și din 35 de țări din întreaga lume. Așa cum am mai spus,
acesta este testul definitiv al unei universități globale, iar rezultatele arată că tinerii, din țară și
din străinătate, consideră simbolul „UBB” ca un pașaport academic de succes în viața lor, așa cum
a fost acesta încă de la începuturile sale din 1581. În plus, este foarte important că această creștere
în interesul tinerilor se observă în acest an masiv la nivel master, cu peste 400 de studenți în plus
față de 2022 și semnificativ la nivel doctorat, acolo unde începe profilul unei universități de
cercetare avansată și unde deciziile studenților sunt mult mai bine informate. În fine, faptul că un
număr mare de studenți plătește taxe de școlarizare pentru a studia la UBB (aproximativ 39%),
alături de creșterea numărului de studenți internaționali an de an (cel mai mare număr din istoria
UBB fiind în acest mandat), demonstrează din nou prestigiul de care se bucură universitatea
noastră. Așadar, UBB rămâne astăzi universitatea cu cel mai complex profil academic din țară
(prin numărul de programe și caracterul multicultural, cu trei limbi academice oficiale: română,
maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442
de ani – 1581), care a generat personalități și școli academice de impact internațional (vezi UBB
World-Class la http://www.ubbcluj.ro), reprezentând, de asemenea, cea mai mare comunitate
academică din țară (cu peste 50 000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). Îndemn noile
generații de studenți să înțeleagă contextul academic de excepție în care au șansa să studieze
pentru a deveni buni specialiști și buni cetățeni, întărind Tradiția și Excelența UBB și contribuind
astfel la Cultura-Știința-Inovația din țară și din lume“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =