Caransebeşul rămâne membru al Bursei Române de Mărfuri

bursa marfuri

În cadrul şedinţei de vineri, 23 iulie, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind afilierea municipiului, în calitate de membru cu drepturi depline, la Bursa Română de Mărfuri, pentru o perioadă de un an, lucru care nu implică vreo contribuţie financiară a administraţiei locale.

Vechiul contract a încetat în 13 iulie, prelungirea lui venind ca urmare a beneficiilor de care s-a bucurat municipiul în această calitate. În referatul înaintat Consiliului Local se arată că energia electrică cumpărată prin intermediul Bursei a adus economii bugetare. Astfel, dacă în 2014 municipalitatea achiziţiona curent, la preţul de 211 lei/MWh la ore de vârf şi la 153 lei/MWh în afara acestora, societatea ENEL SA deţinând monopolul, odată cu liberalizarea pieţei de energie electrică şi gaze naturale, în 2015, prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, prin licitaţie electronică, s-a cumpărat curent la preţul de 134,98 lei/MWh, în 2016 cu 132,24 lei/MWh, în 2017 cu 177,66 lei/MWh, în 2018 cu 226,32 lei/MWh, în 2019 cu 274,66 lei/MWh, iar în 2020 cu 215,70 lei/MWh.

Printre beneficiile oferite de această afiliere se numără preţul avantajos, obţinut într-un cadru organizat, ca rezultat al confruntării directe între cerere şi ofertă, termenul redus de desfăşurare a procedurilor, existenţa unui număr mare de ofertanţi datorită cantităţilor importante tranzacţionate la nivelul total al pieţei, economie de timp şi efort suplimentar legat de valorificarea sau achiziţionarea produselor, precum şi eliminarea birocraţiei aferente procedurilor clasice de achiziţii publice prin standardizarea mărfurilor şi reducerea numărului de documente solicitate şi depuse, precum şi transparenţă, toate informaţiile privind organizarea unei licitaţii fiind publice, organizarea şi desfăşurarea procedurilor făcându-se pe baza unui regulament recunoscut de toate părţile implicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − twelve =