Călin Cheregi este antrenor interimar la CSM Reşiţa

Calin Cheregi

După despărţirea de Alexandru Pelici, conducerea clubului CSM Reşiţa a încredinţat secundului Călin Cheregi sarcina pregătirii echipei. Orădeanul Călin Cheregi a venit la Reşiţa în această vară, odată cu Alex Pelici, rolul său fiind de secund la echipa mare, dar şi de coordonator al centrului de copii şi juniori din Valea Domanului. Preşedintele executiv Cristian Bobar crede că, în actualul context, interimatul lui Cheregi este cea mai bună soluţie până la numirea unui alt antrenor principal.

„Ieri am avut o ultimă discuţie cu Alex Pelici, ne-am luat la revedere, şi-a reziliat contractul. Sincer, mie chiar îmi pare foarte rău, nu mă aşteptam să ne despărţim aşa repede, dar a fost alegerea lui. Momentan, antrenor interimar este Călin Cheregi, şi urmează ca în zilele următoare să alegem un antrenor. Sunt foarte multe propuneri, le analizez în calitate de preşedinte executiv al clubului, şi sper că vom lua decizia cea mai bună. Este greu să faci un contract pe o perioadă mai lungă, trebuie să ştim foarte bine cu cine mergem la drum. Avem şi problemele acestea cu coronavirusul, vor fi din nou testări, sperăm să ne revenim. Eu am avut o discuţie cu jucătorii şi le-am spus că pe perioada în care vor fi pozitivi şi vor lipsi de la antrenamente, clubul nu le va mai plăti salariile, pentru că trebuie să ne protejăm, şi nu e normal să crească numărul de cazuri de la o săptămână la alta. Nu se pune problema să ne mai despărţim de alţi jucători până în iarnă, pentru că o parte sunt jucători cu care am promovat în Liga a II-a, iar o parte sunt jucători care au sute de meciuri de Liga 1. Chiar nu pot să cred că au uitat fotbalul la Reşiţa. Într-adevăr, în vestiar este acum o atmosferă mai apăsătoare, au fost mulţi jucători care după meciul cu Pandurii au vrut să plece acasă, pentru că erau foarte supăraţi. Ei sunt conştienţi de situaţia în care ne aflăm, şi sunt sigur că ne vom redresa. În momentul de faţă, ca preşedinte al clubului, trebuie să găsesc soluţii pe care trebuie să le prezint domnului primar, nu să mă plâng. Atâta timp cât conduc acest club, trebuie să găsesc soluţii şi să le aduc în faţa dânsului”, a spus astăzi Cristian Bobar.

Antrenorul interimar Călin Cheregi va fi ajutat de tehnicianul reşiţean Dan Boltaşiu, prima misiune a celor doi fiind pregătirea deplasării din etapa a 9-a. În cadrul rundei de sâmbătă, CSM Reşiţa va evolua pe terenul formaţiei AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − thirteen =