Artiștii cărăşeni îşi pot expune lucrările în cadrul proiectului „Reşiţa 250 – Timp şi contratimp”

pictura

Anul acesta se împlinesc 250 de ani de industrie la Reșița. În acest context, sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, se desfășoară proiectul „Reșița 250 – Timp și contratimp”.

Organizatorii lansează invitația artiștilor plastici iubitori ai spiritului locului, ai Reșiței, de a contribui cu creații proprii la organizarea unei expoziții comune dedicată comunității de pe malurile Bârzavei.

Numărul maxim de lucrări acceptate de la un singur participant este de trei, acesta putând fi cetățean român sau de pe alte meleaguri, nefiind îngrădită participarea nimănuia. Lucrările pot fi realizate în diferite tehnici, de diferite mărimi, pot fi prezentate și lucrări mai vechi, realizate după 2016. Pot fi trimise lucrări realizate de artiști plastici consacrați, cu mai multe expoziții personale la activ, dar și de către debutanți, de cei care se inițiază sau doresc să se inițieze în artele plastice. De asemenea, se acceptă și lucrări ale copiilor și elevilor până la vârsta de 18 ani, care vor fi însă prezentate separat.

„Așa cum am prezentat deja, rezultatul acestei continuări a inițiativei de anul trecut constă în organizarea unei expoziții itinerante, care să fie prezentată pentru prima oară la Reșița, în preajma zilei de 3 iulie 2021, urmând apoi a fi prezentată și în alte centre din țară și de peste hotare. Se va avea în vedere ca din lucrările trimise deja sau în curs de trimitere să se realizeze vederi, precum și publicarea acestor creații în cărți ce vor apărea în perioada următoare, dedicate jubileului reșițean“, a precizat Erwin Țigla, președintele Forumului German Caraș-Severin.

Termenul limită de trimitere a lucrărilor (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) este de 5 iunie 2021, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, 320086 Reșița, iar imaginile lucrărilor se vor trimite și în format electronic, imagine jpg, la adresa de e-mail contact@erwinjoseftigla.ro. până în data de 1 iunie a.c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 2 =