Artiști de marcă învitați la cea de a X-a ediție a evenimentului „Zilele Palatului Cultural“ Reșița 2021

Palatul Cultural

Asociaţia Culturală Reşiţa Română a pregătit cea de a X-a ediție a „Zilele Palatului Cultural“, eveniment al culturii bănăţene dedicat aniversării a 250 de ani de foc nestins.

Manifestarea va debuta mâine, 24 septembrie, de la ora 17.00, cu un spectacol susținut de Ansamblul „Virtuozii Semenicului“, condus de Petrică Vița, solistă Ramona Vița și Ansamblul „Bârzava“ al Primăriei Reșița.

Cea de a două zi a evenimentului va începe tot la ora 17.00, şi va consta în mai multe recitaluri susținute de fanfarele din Grădinari, Goruia Bănia și Mercina. Cele două momente vor avea loc în fața Palatului Cultural, accesul la eveniment fiind gratuit, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Așa cum ne-au obișnuit, organizatorii evenimentului au rezervat ziua de duminică pentru melomani, în Parcul Tricolorului, de la ora 18.00, având loc un concert de muzică clasică.

Scurt istoric al Palatului Cultural din Reșița

Palatul Cultural a fost construit de Asociaţia Urbarială a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în anul 1892), ca loc de manifestare pentru Reuniunea de Cântări, Lectură şi Muzică a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în 1894) şi care a fost donat proaspăt-înfiinţatei Asociaţii Culturale a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în 1932).

Construcţia a fost ridicată acum 80 de ani, tot într-o perioadă de criză, după planurile arhitectului lugojean Victor Vlad. Arhitectura clădirii, străină acestor locuri, aşa numită neo-brâncovenească, nu face altceva decât să marcheze ataşamentul localnicilor faţă de Regatul României, cu care s-a unit Transilvania şi Banatul în 1918.

Victor Vlad (n:1889, Lugoj; d:1967, Timişoara) a mai proiectat Catedrala Ortodoxă Înălţarea Domnului din Târgu Mureş, Biserica ortodoxă din Mehala, Timişoara, Biserica Ortodoxă din Iosefin, Timişoara şi diferite biserici, ca cele de la Jimbolia, Cuptoare, Anina, Arad ş.a.

În anul 1929, planul clădirii suferă unele modificări, făcute de arhitectul Constantin Purcariu, de asemenea din Lugoj. Sfinţirea Palatului Cultural a avut loc în data de 29 iunie (Sf. Petru şi Pavel) 1930. La Palatul Cultural s-au ţinut spectacole corale, de dans, teatru, vodevil şi chiar operetă, dar a fost şi loc de întâlnire a vechilor reşiţeni la şezători şi baluri; în incinta clădirii a funcţionat şi un cinematograf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 9 =