ARCA Sustenabilităţii a „ancorat” la Caransebeş

aeroport arca 1

Asociația pentru Combustibili Sustenabili a continuat seria de evenimente „ARCA Sustenabilității”, prin care și-a asumat misiunea de a consolida inițiative publice-private pentru dezvoltare sustenabilă, prin evenimentul Conferința Sustenabilității în Banat și Mehedinți.

Gazda evenimentului, Aeroportul Banat din Caransebeş, împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria municipiului Caransebeș, intenționează dezvoltarea unei regiuni de interes economic, concentrată în jurul nodului multi-modal de transport care se dezvoltă în jurul aeroportului, prin conexiuni rutiere, feroviare și fluviale. Amplasamentul este strategic conceput în proximitatea Gazoductului BRUA pentru a capta resursă energetică eficientă atât în industrie și transporturi, cât și în sinteza combustibililor sustenabili pentru industrii și transporturi.

Propunerea ACS, în această recentă conferință, s-a nuanțat prin apelul la întemeierea unei regiuni de interes pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare sustenabilă orientate către progres. ACS a propus dezvoltarea primului consorțiu administrativ menit să ofere servicii publice la rang de excelență, în ceea ce privește rețelele de infrastructură și interconectivitatea între obiectivele industriale.

Aeroportul Banat Caransebeș este printre singurele aeroporturi din țară în care multi-modalitatea completă poate fi realizată prin conexiunile rutiere, feroviare și fluviale deja dezvoltate și în curs de dezvoltare, conform Masterplan General Transporturi România.

Unul dintre principalele subiecte abordate a fost pregătirea noii generații de angajați în dinamica industrială prin participarea directă a mediului corporativ în mediul educațional. Prin misiunea de a „pregăti astăzi elevi pentru meserii care nu au fost încă inventate”, ACS a prezentat un exemplu aproape unic de bune practici, pe care Aeroportul Banat Caransebeș l-a pus în practică, găzduind un liceu de formare profesională pentru noua generație de ingineri în domeniul transporturilor aeriene, chiar în incinta complexului aeroportuar.

La eveniment au fost invitați să participe, printre alte entităţi, la nivel executiv, și Consiliul Județean Caraş-Severin, Primăria Oțelu Roșu, Societatea de Transport Oțelu Roșu, Primăria Caransebeș, Societatea de Transport Caransebeș, Caromet, Primăria Reșița şi Societatea de Transport Reșița.

Participanții au manifestat un interes deosebit în tehnologie și au achiesat la apelul ACS de sprijin regional pentru dezvoltarea infrastructurii legale, normative și de regulamente pentru implementarea imediată a elementelor tehnice benefice prezentate.

Evenimentul s-a încheiat prin prezentarea atât a noilor sisteme de management digital a orașului inteligent, cât și a obiectivelor de infrastructură, pe care KonnectCity, parteneri ACS, le propun pentru o dinamică economică productivă și un confort sporit resimțit la nivel de comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − three =