Aproximativ 400 de metri cubi de material lemnos a fost confiscat, zilele trecute, de polițiștii cărășeni

furt lemne

În cursul săptămânii trecute, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Caraș-Severin au făcut mai multe controale pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale privind circulația, depozitarea, prelucrarea si comercializarea materialului lemnos.

Timp de 4 zile au fost efectuate 93 de controale, dintre care 87 de acțiuni de control a transportului de material lemnos și 6 controale la depozite și la o instalație de prelucrare a materialului lemnos. În urma abaterilor constatate au fost  aplicate sancțiuni contravenționale de aproape 100.000 lei. De asemenea au fost aplicate 16 sancțiuni pentru încălcarea legislației în domeniul silvic, în valoare de 70.000 de lei, în total, în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale.

Ca măsură complementară au fost confiscați peste 397 de metri cubi de material lemnos, dintre care 95,5 metri cubi lemn rotund, 132,3 metri cubi cherestea și peste 169 metri cubi lemn de foc, valoarea totală a materialului lemnos confiscat fiind de aproape 280.000 lei. La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, polițiile municipale și orășenești, jandarmi din cadrul  Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, angajați ai Direcției Silvice și Gărzii Forestiere Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 1 =