Apa minerală Aur’a a fost aleasă furnizor al Casei Regale a României

sala tronului

Ca în fiecare an, Majestatea Sa Custodele Coroanei a conferit ieri, 25 octombrie, distincții unor instituții, organizații și personalități din România, din Republica Moldova și din străinătate, de ziua de naștere a Regelui Mihai, la Sala Tronului de la Palatul Regal din București.

La Sala Tronului a avut loc, de asemenea, o ceremonie de acordare sau reînnoire a calității de Furnizor Regal pentru doamna Doina Levintza, domnul Dan Coma, doamna Ioana Șucu, doctorul Răzvan Duinea, domnul Daniel Angelescu și pentru companiile Transavia, Privileg Catering, Sonimpex Topoloveni, Sempre Sano, Avicola Lumina, Nespresso Romania, Caroli, apa minerală Aur’a, Toscana Garden, Natural și Tchibo Brands. Majestatea Sa a acordat Înaltul Patronaj Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Aur’a este o apă natural alcalină, cu pH 8.25, continut natural de coloizi de aur si argint, cât şi minerale perfect echilibrate, captată din izvorul Ursoanea, masivul Cracul de Aur, Muntii Banatului, Ocna de Fier. „Suntem onorați să anunțăm că Aur’a a devenit astăzi Furnizor al Casei Regale a României. Grație conținutului natural de coloizi de aur și argint, cât și a mineralelor perfect echilibrate, Familia Regală a ales să desemneze Aur’a, apa oficială a Casei Regale pe o perioadă de trei ani. O distincție pe care o primim cu bucurie, responsabilitate și respect“, au declarat reprezentanţii Aur’a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + nineteen =