Ansamblurile folclorice „Semenicul“ și „Timișul“ au adus bucuria sărbătorilor de iarnă în sufletele spectatorilor

SEMENIC

Marți, 3 decembrie, Sala Cinematografului „Dacia“, din Reșița, s-a dovedit neîncăpătoare la spectacolul de muzică populară susținut de membrii Ansamblului Folcloric „Semenicul“, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, și ai formației „Timișul“, din Timișoara.

Un spectacol de înaltă ținută susținut de unii dintre cei mai buni artiști ai genului din Banat,  solistele vocale: Antonia  Franț, Georgiana Vița Munteanu și Ramona Vița, precum și instrumentiștii: Andrei Munteanu – saxofon sopran; Constantin Moacă – trompetă; Petrică Vița – taragot; Costel Florea Pițigoi – saxofon; Toma Tudor – saxofon; Trăilă Domilescu – trompetă; Duțu Marian – vioară; Bogdan Mircovici – acordeon; Băloi Adrian – acordeon.

Tinerii dansatori ai ansamblului au încântat spectatorii cu suitele lor de dansuri, demonstrând încă o data că folclorul românesc, cu tradițiile și frumusețea costumelor populare, rămâne același rezervor de talente și de dăruire spirituală.

Publicul, un bun cunoscător al fenomenului artistic, a răsplătit cu aplauze prestația artiștilor, care au reușit, ca de fiecare dată, să se ridice la nivelul așteptărilor..

Spectacolul a fost organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Casa de Cultură Studențească, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Reșița.