Angajații TMK Reșița au ieșit din nou să protesteze!

proteste TMK aprilie 2022

În ciuda faptului ca au fost deblocate conturile pentru salarii, activitatea societății este din nou în pericol, motiv pentru care angajații de la societatea TMK Reșița au ieșit din nou să protesteze. Reșițenii sunt solidari cu colegii lor de la Artrom Slatina. Protestatarii sunt revoltați din cauza faptului că marfa pe care o produc este blocată în portul Constanța și nu ajunge la destinație, deci nu poate fi vândută.

Iosif Ciuciuc, liderul Sindicatului Vatra, spune că soluția ieșirii din această criză este adoptarea modelului din Cehia, unde situația s-a remediat imediat.

Toată producția celor de la Reșița și Slatina a fost descărcată și sechestrată în portul Constanța. Iosif Ciuciuc spune că nu înțelege de ce se întâmplă toate acestea. Sindicaliștii solicită pașnic ca problema noastră să fie remediată pentru ca procesul de producție să se desfășoare în condiții normale.

Dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, sindicaliștii intenționează să pornească joi spre București, să protesteze în fața clădirii Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =