Adrenalină pe Dealul Golului din Reșița

parcuri de aventura romania

binary comment

Primăria Reșița vrea să amenajeze, pe Dealul Golului o zonă specială pentru sporturile de vară. În cea mai recentă ședință de Consiliu Local, aleșii au aprobat studiul de fezabilitate pentru investiţia „Zonă de agrement cu instalație de tip sanie de vară, tiroliene și turn de agrement pe amplasamentul din vecinatatea stemei – Dealul Golului”.

Ioan Popa, primarul Reșiței spune că proiectul va include o instalație de sanie de vară, cu o lungime de aproximativ 1,3 kilometri. „Se tractează jos, de la scările care merg pe Dealul Golului până sus și după aceea se face un circuit în serpentine, care coboară pe lângă stadion, prin zona Domanului și vine spre Finanțe“, a explicat edilul municipiului.

Al doilea obiectiv este un parc de aventură pe piloni, un turn de agrement pe stâlpi legați între ei de o rețea, unde tinerii pot să își creeze singuri traseul. Și al treilea obiectiv este o tiroliană care să lege zona de la stemă, paralel cu funicularul, până în spatele Casei de Cultură Reșița.

„Va fi o tiroliană extrem de lungă, una dintre cele mai lungi din țară și încercăm prin aceste trei obiective, legate, evident, de proiectul funicularului, să dinamizăm zona aceasta pentru tineri, pentru adolescenți, să o facem cât mai interesantă”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 4 =