Administraţia din Anina nu se lasă: oraşul va deveni staţiune turistică de interes local

119660016 329867331593777 4770940236017975221 n

În câteva săptămâni, Anina ar putea intra pe lista staţiunilor turistice de interes local, fapt ce ar aduce numeroase beneficii oraşului. Un prim pas concert a fost făcut în acest sens, recent, la Anina fiind prezentă o comisie de control a Ministerului Economiei.

Gheorghe Românu, primarul oraşului spune că la ora actuală, în Anina sunt aproximativ 100 de locuri de cazare, iar odată cu noul statut, lucrurile se vor schimba în bine pentru comunitate.

Pe termen lung și mediu, atestarea ca stațiune turistică de interes național, va crea un impact socio-economic pozitiv. Anina va putea cestea vor putea fi promovată cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile.

Unul dintre cele mai importante aspecte este că investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.

De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 20 =