Accident rutier între Moniom și Colțan


În această dimineață, un accident de circulație s-a produs pe DN 58B, între Moniom și Colțan. O femeie de aproximativ 30 ani a fost încarcerată, dar a fost extrasă de participanții la trafic până la sosirea echipajelor de intervenție.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. De asemenea la fața locului se află și 2 ambulanțe SAJ CS și IPJ CS. Victima este conștientă și primește îngrijiri medicale de la echipajul SAJ.