Tinerii de la Mansarda Reșița dau startul Săptămânii Voluntariatului

voluntari

Săptămâna 15-21 mai 2023 este declarată la nivel național Săptămâna Națională a Voluntariatului. Tinerii de la centrul de Tineret Mansarda Reșița au pregătit o sumedenie de acțiuni, printre care și tradiționalul free ocico și drumețiile din prejma municipiului.

Programul acțiunilor din Săptămâna Națională a Voluntariatului este următorul:

Atelier de design 3D, 15 mai, ora 17ºº, Centrul de Tineret Mansarda Reșița

În acest atelier participanții vor descoperi lumea 3D, aplicațiile și posibilitățile de a crea obiecte, personaje și scene care pot fi simple dar și complexe. Modelarea 3D se află astăzi în centrul multor profesii: arhitectură, design de produs de exemplu. Învățarea modelării 3D este foarte utilă și de aceea periodic acordăm pentru 3D, un loc special în cadrul activității noastre. Acest curs de modelare și imprimare 3D este conceput pentru a-i învăța pe începători elementele de bază ale modelării 3D.

Mansarda uși deschise, 16 mai, ora 17ºº, Centrul de Tineret Mansarda Reșița

Organizăm acest eveniment după modelul “ziua porților deschise”, ca cei interesați să aibă ocazia să ne viziteze, să afle ce programe de timp liber oferă centrul nostru de tineret. Vom avea ocazia să prezentăm activitățile educaționale și recreative pe care le prestăm gratuit în interesul tinerilor din comunitate. Misiunea Centrului de Tineret Mansarda este aceea de a crea o influență pozitivă în dezvoltarea personală a tinerilor, oferind un loc în care aceștia pot fi provocați emoțional, social, într-o atmosferă de relaxare și totodată în siguranță.

O politică a ușilor deschise este o modalitate excelentă de a ne asigura că informațiile importante și feedback-ul ajung la grupul nostru țintă, stabilind o primă legătură cu aceștia.

Jurnalişti voluntari pentru o zi, 17 mai, ora 10ºº, la Fundaţia Humanitas Pro Deo Reşiţa

Este deja o tradiție la nivel local ca voluntarii noștri împreună cu jurnaliști din mass media să organizeze o masă de prânz pentru copiii din Centrul de zi al Fundației Humanitas Pro Deo. Pentru pregătirea și servirea acestei mese am lansat o provocare jurnaliștilor, aceea de a deveni “voluntari pentru o zi”. Jurnaliștii sunt invitați să poarte pentru o zi “uniforma” de voluntar. Dacă în mod obișnuit aceștia sunt prezenți la un eveniment numai pentru a relata ce se întâmplă, de această dată, au ocazia de participa activ într-o acțiune de voluntariat în domeniul social atât la organizare cât și la promovare. Considerăm că această participare este pentru jurnaliști o oportunitate să se implice alături de voluntari tineri dar cu experiență, de a cunoaște una dintre problematicile în care se poate face voluntariat, de a lucra într-o echipă dinamică și creativă.

De asemenea pentru tinerii voluntari și pentru copiii defavorizați social, cei ce sunt beneficiarii acestei mese de prânz, va fi o bună ocazie de a cunoaște jurnaliști și persoane publice, vor avea posibilitatea să acumuleze experiență utilă la dezvoltarea personală.

Free Ocico, 18 mai, ora 17ºº, în curtea Centrului de Tineret Mansarda din Str. Pictor Andreescu nr. 20

Lansăm în comunitate invitația ca cetățenii să aducă la Mansardă haine, cărți și plante, obiecte casnice, jucării, pantofi, etc., care nu le mai sunt utile, dar care încă sunt în stare bună și ar putea fi folosite. Participanții la Free Ocico vor putea pleca acasă cu câteva „piese” pe care alții le-au adus şi care li se potrivesc, iar hainele colectate vor fi donate unui Charity Shop.

Invităm iubitorii de plante și de lectură să vină la Free Ocico și să dăruiască plantele și cărțile pe care le au în plus sau pe care vor să le dea mai departe. Fiecare dintre noi are un ghiveci, două, de flori care prisosește sau nu-și mai găsește locul potrivit și pe care am putea să îl dăruim. Am început acum trei ani să promovăm această idee, a schimbului de plante și sperăm să prindă, lumea să îmbrățișeze propunerea.

Promovăm și la această ediție mișcarea prin care lumea din Reșița să doneze și să primească cărți. Cei care iubesc lectura, cărțile pe hârtie, palpabile și cărora le place să discute despre cărți sunt invitați la schimbul de cărți din Reșița. Cum facem schimb de cărți, simplu: aduci cel puțin o carte pe care ești dispus să o împrumuți sau să o donezi cuiva. Vorbim despre cărțile aduse, despre alte cărți, despre librării, lansări și evenimente. Sunt orașe mari din țară în care astfel de evenimente se desfășoară în mod regulat ca o inițiativă non-profit.

Activitatea de la Free Ocico este gândită atât ca eveniment de socializare pentru cetățenii din Reșița, dar mai ales ca activitate de conștientizare cu privire la situația celor cu mai puține oportunități, de încurajare a consumului responsabil şi dezbatere cu privire la consumism şi cantitatea de lucruri (inclusiv haine) pe care le folosim pentru scurt timp pentru a le arunca mai apoi doar pentru că nu mai sunt „la modă”. Va fi un prilej de asemenea de aborda prin metode alternative problematica identității tinerilor, a ponderii vestimentației în cadrul acesteia, a influențelor sociale şi mass-media la care adolescenții şi tinerii sunt expuși în procesul de găsire a identității.

Descoperă trasee de drumeție din jurul orașului, 20 mai, ora 10 ºº, Dealul Ciorii

Acțiunea va fi o expediție de recunoaștere și familiarizare cu traseul tematic din jurul Reșiței, care este nou dat în folosință. O scurtă drumeție pe trasee unde până acum întâlneai bicicliști mountainbiking, de căutare a reperelor naturale în zonele din vecinătatea Reșiței. Un grup de voluntari echipați de drumeții vor parcurge acest traseu montan de câteva ore, făcând atât activități de identificare sit-uri cu deșeuri dar și de acomodare cu itinerariul pentru ca mai apoi să stimuleze participarea colegilor, prietenilor, alături de ei. Este o activitate de promovare a voluntariatului în activități ecologice și de documentare pentru viitoare trasee în zona Reșiței.

Tuci tutuci, hai în parc! 21 mai, ora 16ºº, în Centrul Civic Reşiţa

Se vor organiza ateliere de animație stradală pentru copii, tinerii voluntari vor avea ocazia să se întâlnească cu cei mai mici cetățeni ai urbei. Voluntarii vor face inițiere în artele circului, ateliere de împletit brățări, face-painting, modelaj cu baloane. Activități de animație care sunt gestionate de tineri, elevi de liceu în cea mai mare parte, contribuie la învățarea pe orizontală, de la tineri la copii, înlesnesc educația civică timpurie a copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =