„A doua șansă“ pentru locuitorii din comuna Dognecea

remus rof e1634028613781

Primăria comunei Dognecea derulează în această perioadă programul „A Doua Șansă“, dedicată persoanelor care din diferite motive au fost obligate la un moment dat să abandoneze școala, iar acum doresc să se reîntoarcă la studii. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Cei care doresc să se înscrie la cursuri trebuie sa aibă vârsta cuprinsă între 18 – 65 ani, nivelul de școlarizare pe acest proiect merge de la clasa I la clasa a X-a inclusiv. Mai exact, dacă o persoană a abandonat școala în clasa a IV-a,va fi înscris în clasa a IV-a se va înscrie și așa mai departe.

„La terminarea studiilor se va primi o diplomă atestată de către Ministerul Educației și o calificare profesională. Fiecare absolvent va primi un stimulent în valoare de 1.800 RON în patru tranșe. Actele necesare pentru înscriere sunt: – foaie matricolă de la școala unde a făcut studiile; – în cazul în care nu se poate obține foaia matricolă se va da o declarație pe propria răspundere în care declară câte clase a făcut, unde și cand; – copie C.I.; – copie certificat de căsătorie; – nr. telefon; – dosar plic. Cursurile se vor desfășura într-o locație din comuna noastră, pentru mai multe detalii va așteptăm la sediul Primăriei Dognecea“, a declarat Remus Rof, primarul comunei Dognecea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × three =