Zona gri a Maiei Sandu

Să spunem lucrurilor pe nume: Republica Moldova este un stat confiscat de niște tîlhari cu legitimații de oameni politici! Din păcate, în ultimii 10 ani cei mai veroși s-au dovedit a fi așa-zișii pro-europeni. De la Vladimir Filat încoace istoria politică a Moldovei se confundă cu devalizări bancare, tunuri imobiliare și scandaluri de corupție. În nemernicia lor, Partidul Comuniștilor și Vladimir Voronin au pozat întotdeauna în cinstiții de serviciu. Nu că familia Voronin nu ar învîrti zeci de milioane de dolari investiți peste tot în lume. Karlovy Vary este doar un exemplu minor! Prietenii știu bine acest lucru!

În aceste condiții, mi-am propus să nu mai scriu niciodată despre Moldova! În primul rînd, pentru că este împotriva curentului să scrii de bine despre comuniștii moldoveni, în al doilea rînd că nu poți să scrii despre Opoziția anti-comunistă fără să iei în calcul cuplarea, ca într-un puzzle, a capitalurilor obținute fraudulos sau a intereselor financiare contrare intereselor poporului moldovean trăitor în al doilea stat românesc.

Nici despre Unire nu poate fi vorba atîta timp cît Țara-Mamă, România, a compromis definitiv această normalitate. Ultimul, în urmă cu 10 ani, Traian Băsescu, politicianul care se bate cu cărămida în piept că are un proiect de țară comun cu Republica Moldova. Complet fals! Nu numai că Băsescu NU a identificat soluțiile pentru Transnistria și Găgăuzia (două entități care țin captivă Republica Moldova între două lumi!), dar s-a folosit electoral și abuziv de acordarea pașapoartelor românești. În rest, nimic concret! Investițiile românești în Moldova sînt hilare și sporadice, în comparație cu monopolul deținut de companiile rusești de care statul moldovean este legat aproape ombilical.

În vreme ce Budapesta gîndeşte pe termen lung şi acoperă domenii esenţiale ale economiei, educaţiei şi sănătăţii pentru maghiarii din Ardeal, Bucureştiul se limitează la lucruri mărunte, făcute pe fugă într-un deceniu de Parteneriat Strategic: canalizarea din satul Roşu, sprijin pentru construirea teatrului din Cahul, 200 de microbuze şcolare, renovarea celor circa o mie de grădiniţe, cîteva lucrări de restaurare, materiale sanitare în criza epidemică din acest an, plus cea mai mare realizare, Gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, care, însă, nu funcţionează, deşi a fost terminat astă-vară.

Un analist politic specializat în descifrarea „Estului” spunea, la un moment dat, că dacă Rusia ar vrea să facă României un mare rău, ca reacţie la declaraţiile belicoase de la Cotrocenii Băsescului şi la înţepăturile de ţînţar aşezat pe gîtul unui elefant, atunci ar forţa unirea Republicii Moldova cu România! Rezultatul ar fi: un spaţiu geo-politic fluid şi instabil, o crevasă economică şi socială între Europa şi Caucaz! Cum politica externă comună a Uniunii Europene este doar o colecţie de ambiţii şi frustrări naţionale, nimeni şi nimic nu ar împiedica acest gest istoric. Planul Rusiei se bazează pe refuzul unirii, atît din partea Chişinăului – unde aproape 60 la sută dintre cetăţeni regretă destrămarea Uniunii Sovietice –, dar şi al Bucureştiului – acolo unde curajul politic şi ambiţia gesturilor cu adevărat istorice rămîn undeva în nădragi!

Pe de altă parte, România nu are nici forţa economică şi nici INTELECTUALĂ de a se uni cu Republica Moldova.

Unioniștii și-au pierdut din avînt, inclusiv noul președinte, Maia Sandu, călcînd mai puțin pedala acestui concept.

Maia Sandu are puține șanse ca președinte dacă nu are de partea sa Parlamentul și Guvernul. Din păcate, alegerile anticipate și expresii de genul “guvernul meu” sînt prost primite peste Prut. Una din șansele reale ale noului președinte moldovean este să demonstreze că “Moscova nu-și așază ouăle în mai multe coșuri”, adică nu este un produs cosmetizat al Kremlinului! Deși declarația, ce s-a vrut fulminantă, a unui europarlamentar liberal roman, cum că voturile lui Usatîi, cu o orientare puternică pro-rusă şi anti-europeană, au făcut-o pe Maia președinte, ne duce cu gîndul exact acolo. Este clar că voturile acumulate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova de către Renato Usatîi şi Ilan Shor, ultimul prin Violeta Ivanov, au migrat în turul 2 către Maia Sandu şi Igor Dodon. O analiză a datelor arată că electoratul lui Shor a votat masiv cu Maia Sandu, iar cel al lui Usatîi s-a împărţit aproximativ pe din două între cei doi candidaţi din turul 2.

Acest fapt demonstrează că moldovenii, indiferent de orientare, s-au săturat de sărăcie și de zona gri a existenței lor. Pentru a scoate Moldova din zona gri, Maia Sandu are nevoie să acționeze rapid și curajos. Să pornească o serie de reforme, începînd cu justiția, lucru care ar putea-o pune în coliziune cu capitalul aflat la susținerea politicii pro-europene declarate a noului președinte.

Una dintre aceste reforme urgente ar fi… renunțarea la Transnistria, regiune în care Rusia are depozite militare și unde se află 21.000 de tone de armament şi muniţie. Băsescu spunea că Republica Moldova trebuie să aibă graniţa pe Nistru, altfel spus să renunţe la Transnistria, un teritoriu care nu a aparţinut niciodată de Basarabia şi pe care ruşii l-au transformat într-un conflict mocnit, instalîndu-şi acolo baze militare şi oameni loiali în conducerea instituţiilor civile.

Practic, dacă Republica Moldova vrea să iasă din zona gri, trebuie să renunţe la Transnistria, iar România şi UE să o ajute să-şi rezolve acest deziderat. E un sacrificiu pe care nici un oficial moldovean nu l-a luat în considerare!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + nineteen =