Zilele Reşiţei s-au încheiat, petrecerea continuă!

ZIUA III 8

Punct şi de la capăt. După trei zile de sărbătoare, care s-au încheiat aseară cu un concert de muzică populară, urmează patru zile de pauză, timp în care reşiţenii îşi vor trage sufletul, urmează alte trei zile de petreceri. De data aceasta, de festival – Custom – la care vor urca pe platoul special amenajat de pe Dealul Golului, trupe şi interpreţi care ne-au însoţit anii tinereţii ori ne bucură prezentul cu muzica lor.

Pe scena din Parcul Tricolorului, au evoluat duminică seara Orchestra „Pusta Banatului“, din Timişoara, Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reşiţa, Ansamblul Folcloric „Bocşana“, din Bocşa, Ansamblul Folcloric „Cetera“, din Carei, şi soliştii vocali de muzică populară Patricia Blidariu, Liliana Chiosa, Dana Gruescu, Maria Milu Sorescu, Dorina Blidariu şi Nicu Novac.

Ca de fiecare dată, spectatorii, veniţi în număr mare, i-au răsplătit pe artiştii populari cu aplauze, dar şi s-au prins, pe margine în horă. Au fost trei zile de voie bună, o dovadă că reşiţenii iubesc folclorul şi se bucură de fiecare prilej oferit în astfel de momente.