Zeci de hectare de vegetaţie au ars pe teritoriul judeţului Caraş-Severin

IMG 20200313 WA00011

În ciuda recomandărilor de a nu aprinde resturile vegetale de pe terenurile agricole, cărăşenii continuă să încalce legislaţia. Astfel, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru lichidarea a nouă incendii de vegetație uscată izbucnite, în majoritatea lor, ca urmare a folosirii focului deschis în spații deschise.

Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că unul dintre incendii a izbucnit la Teregova, iar altul la Constantin Daicoviciu, suprafața afectată fiind de aproximativ 900 de metri pătraţi.

„În raionul de intervenție al Secției de Pompieri Moldova Nouă s-au înregistrat trei incendii de vegetație uscată şi de litieră, două în zona localității Padina Matei şi unul în zona localității Crușevița, afecatând o suprafață de aproape trei hectare”, a mai spus Manofu.

De asemenea, un alt incendiu s-a produs lângă Caraşova, und eau ars 1.000 de metri pătraţi, iar pompierii de la Oraviţa au intervenit la stingerea a două astfel de incendii la Ilidia şi Goruia, fiind afectate nouă hectare.

„Reamintim cetățenilor faptul că acest tip de incendii produce o serie de efecte negative asupra mediului si poate provoca pagube materiale prin propagarea incendiului la alte terenuri cultivate, gospodării sau obiective, precum si la fondul forestier, in special in condiții de vânt care favorizeazî extinderea acestora”, a explicat reprezentantul ISU Caraş-Severin.

Pentru a preveni astfel de situații, este important ca cetăţenii să respecte legislaţia şi să nu intre sub incidenţa H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, ce se sancționează cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei,