Vox populi, vox dei: Andrade Bichescu a fost reales rector al Universității „Eftimie Murgu“ din Reşiţa

Bichescu

Alegerile pentru funcția de rector al Universității „Eftimie Murgu“ Reșița s-au încheiat cu victoria lui Andrade Bichescu, cel care a condus instituția în ultimii patru ani. Învinsul său, Gabriel Dinu, de la Facultatea de Științe Economice și director al Departamentului de Învățământ la Distanță. Rezultatul a fost unul strâns, 44-39.

Andrade Bichescu a câștigat din nou, deși multe cadre didactice s-au plâns că în mandatul său săptămâna de lucru s-a redus la patru zile, salariile au fost tăiate cu 20%, sindicaliștii l-au acuzat de lipsă de transparență, disponibilizările de personal didactic au fost mai multe decât niciodată, salariile s-au luat în tranșe, nemulțumirile profesorilor au ajuns în instanță. Colac peste pupăză, pentru nerespectarea termenelor contractuale privind finalizarea lucrărilor la campusul universitar, universitatea este somată să returneze peste 20 de milioane de lei, bani europeni.

Cu toate acestea, Andrade  Bichescu a câștigat cu ajutorul colegilor și al studenților. Altfel spus: vox populi, vox dei!