Voluntarii timișoreni au făcut curățenie la Rudăria

voluntari rudaria

În cadrul proiectului „Hai la Rudăria“, finanțat de Fundația Orange și implementat de Asociația „Acasă în Banat”, 270 de voluntari au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o campanie de curățenie în localitatea Eftimie Murgu.

Peste 1.000 de saci de gunoi, curățenie temeinică în zona celor 22 de mori, defrișarea vegetației, igienizarea și tratarea lemnului pentru 11 mori, văruirea copacilor și construirea de băncuțe și mese turistice au fost o prioritate pentru voluntari. Elevii de la Liceul Teoretic Eftimie Murgu împreună cu cei de la Universitatea de Vest Timișoara au muncit cot la cot cu voluntarii.

Ioan Popa, primarul Reșiței, prezent în zonă, a ținut totuși să precizeze: „Trăiesc o senzație stranie, bipolară, de bucurie enormă, generată de spiritul voluntar pe care îl pot genera compatrioți de-ai noştri, și în același timp de frustrare, de rușine, generată de impasibilitatea cu care o bună parte a cetățenilor din Eftimie Murgu priveau tinerii ce curățau albia râului din sat de gunoaiele abandonate de-a lungul anilor. Sper ca spiritul satului să renască! Personal, mă voi implica în reabilitarea ansamblului mulinologic din sat! Sunt absolut convins ca Puterea de a fi mai buni stă în Noi!“

Cei din cadrul Asociației „Acasă în Banat”, organizatorul acestui eveniment, au declarat că au avut parte de un sprijin exemplar din partea Primăriei și Consiliului Local din localitatea Eftimie Murgu, a primarului Mihai Otiman și a echipei sale, care au pregătit toate mesele și au ajutat la organizat în minime detalii fiecare aspect al evenimentului. „Împreună am găsit soluții la toate problemele care au apărut de-a lungul celor trei zile”, au mai adăugat reprezentanții asociației.

Etapa a doua a proiectului va avea loc în luna iulie, în cadrul căreia se vor face lucrări de întreținere la morile de apă, se vor monta indicatoare și vor fi organizate ateliere de morărit și panificație, ghidaj turistic și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × four =