Voluntarii campaniei „Mâinile Bucuriei” aduc o rază de speranţă reşiţenilor

IMG 20200320 WA0003

În această săptămână a fost demarată campania „Mâinile Bucuriei” iniţiată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu Primăria Reșița, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) alături de care au venit jandarmii cărăşeni şi motocicliştii Asociației Guerrilla MC România. Aceştia fac cumpărături pentru reşiţenii în etate şi nu numai.

Astăzi, voluntarii au ajuns la un caz ce i-a impresionat. „Pe doamna Silvia am găsit-o singură, în apartamentul din Reșița căruia nimeni, niciodată nu îi trece pragul. Rămasă văduvă la 28 de ani, și-a crescut cu greu fiul, care s-a stins din viață la vârsta majoratului. O hârtie cu numele și numărul de telefon al unui nepot care locuiește în Germania, lipită pe perete lângă ușa de la intrare, e singura ei plasă de siguranță în caz că i se întâmplă ceva”, povesteşte Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Femeia are 78 de ani, iar din pensia de 530 de lei nu îşi poate cumpăra cele necesare. Astăzi, voluntarii au făcut cumpărăturile pentru doamna Silvia, alimente de bază și produse de igienă, însă, mai mult decât ajutorul material, a bucurat-o vizita acestora.

În acest sens, încurajăm orice persoană care se află în grupele mai sus menționate (bătrâni, persoane cu afecțiuni cardio-vasculare, etc.) sau care dorește să sprijine o rudă aflată în grupa de risc pot să îi contacteze pe pagina de Facebook ATOR Banatul de Munte sau la numărul de telefon 0726.561.449 (Anita Radics, Președinte ATOR Banatul de Munte).