Vine toamna peste gugulani

toamna gugulani 4

În organizarea Primăriei Caransebeş şi a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor, în perioada 3-6 octombrie, în Piaţa Centrală Agroalimentară a municipiului va avea loc tradiţionalul Festival „Toamna la Gugulani”, manifestare ajunsă la cea de a X-a ediţie.

Astfel, joi, de la ora 12, este programată premierea expoziţiilor de legume, fructe, flori şi meşteri populari, urmată, de la ora 12.30, de un spectacol folcloric în cadrul căruia vor evolua Taraful „Olanii” şi soliştii vocali Adela Jurchescu, Vanesa Olan, Maria Didraga şi Ionică Ivan. Suitele  de dansuri populare  vor fi susţinute de Ansamblul „Junii Gugulani”, de pe lângă Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş, coregraf, Adrian Jurchescu.

Vineri şi sâmbătă, zi în care va avea loc şi Petrecerea Pieţarilor, între orele 11 şi 20, şi duminică în intervalul orar 11-16, cei prezenţi în Piaţa Centrală Agroalimentară vor putea asculta muzică populară şi de petrecere selecţionată.