Valentin Vidaicu și-a dat demisia din funcția de administrator public al județului Caraș-Severin

Valentin Vidaicu și-a dat demisia din funcția de administrator public al județului Caraș-Severin

Ieri, Valentin Vidaicu, administratorul public al județului, și-a înaintat demisia din funcție, după ce în luna mai s-a tot discutat despre această decizie. Vidaicu a ținut să îi mulțumească președintelul Consiliului Județean, Romeo Dunca, pentru încredere și chiar i-a transmis să aibă claritate în decizii.

„Da, am demisionat! Încerc, în tot ce fac, să mă implic total și să fac lucrurile cum știu eu mai bine. Într-un deceniu de antreprenoriat, am înțeles puterea lucrului în echipă, iar tot ce am realizat a fost pentru că oamenii de lângă mine mi-au fost alături. Proiectele ambițioase se realizează numai atunci când ai alături niște oameni total dedicați. Sunt obișnuit să impun un anumit tempo, să conduc lucrurile într-un anumit fel, astfel încât proiectele să fie realizate în timp util. Dolce far niente pentru mine nu e o opțiune. Venind din mediul privat, știu ce înseamnă un deadline, știu ce înseamnă să stai cu orele peste program și să uiți de tine atunci când ai de dus la îndeplinire un proiect. Funcționez simplu: proiecte clare, muncă multă pentru satisfacția de a le duce până la capăt. Nu pot altfel. Nu voi putea niciodată. Viziunea mea, valorile mele, dacă nu sunt îmbrățișate de anumiți membri ai conducerii, nu se pot realiza. Politizarea administrației este naturală, iar eu am crezut opusul“, a declarat Valentin Vidaicu.

Fostul administrator public a explicat că nu își găsește locul acolo unde puterea de decizie este împărțită. „Caraș-Severinul nu își poate permite acum luxul de a pierde niște ani și sper din suflet că oamenii care au rămas să miște lucruri, să pună în aplicare strategia pe care am creionat-o. Sper să nu mai aud bătrânii din Sasca Montană spunându-mi că nu au ajuns în viață lor până la Oravița, așa cum sper să nu mai aud oameni plângându-se de starea deplorabilă a spitalelor, care arătau mai bine în adolescența mea decât azi. Și aș vrea din suflet ca oamenii să aibă de muncă în județul lor și să nu mai fie nevoiți să facă naveta obositoare și costisitoare, sau să migreze către alte părți ale lumii. Îmi doresc mult să se întâmple lucuri bune în viitor, iar calitatea vieții oamenilor să fie alta“, a încheiat Vidaicu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 12 =