Un Orwell de casă

SCUT-BMTF

De ce se întîmplă ceea ce se întîmplă? De ce ne este dat să trăim aceste vremuri de incertitudine, de instabilitate, de tensiune, de post-adevăr? E vremea Apocalipsei, scrisă în Scripturi, şi vremurile cele din urmă, atunci cînd fiara ia chipul Mielului? Sînt întrebări care, poate, unii dintre noi le rostesc seara, departe de lumea dezlănţuită. Şi răspunsul este unul individual!

Cine mă cunoaşte ştie că am cîteva idei, puţine şi fixe, aşa cum stă bine unui bărbat scund şi grăsuţ, trecut de 50 de ani, născut pe malul Timişului, în Banatul de Cîmpie. Ştie, de exemplu, că eu nu mă dezic niciodată de prietenii adevăraţi din viaţa mea şi de principii. Sigur, nu am foarte mulţi prieteni adevăraţi! Şi norocul face ca ei să fie răpîndiţi prin ţară şi prin lume, aşa că pot fi solidar cu ei, individual, ori de cîte ori este nevoie. Principiile îmi sînt mai aproape. Nu ling unde am scuipat! De aceea, nu înţeleg niciodată de ce un lucrător media s-ar întoarce la cheremul unui om toxic care l-a dat afară? Este exact acelaşi principiu practicat astăzi de Cîţu şi Ciolacu, două denumiri de vomitive brevetate în România Pandemică. Peee Seee Deee! Vă amintiţi behăitul prezidenţial? Astăzi transformat în concurs de limbi. Scîrbos! Aşadar, deci, cum poţi tu, lucrător media, să critici viaţa asta politică greţoasă cînd chiar TU, personal, ai procedat la fel? În numele cărui principiu? În numele dictonului: în politică numai boul e consecvent? Greşit, imoral şi profund toxic! Deci, aşadar, media, şi prin intermediul unor astfel de lucrători, devine COMPLICE la distrugerea României şi a SOCIETĂŢII româneşti. Complice şi partener direct! Se vor supăra ceilalţi lucrători media pe mine, poate şi unii colegi jurnalişti, dar puţin îmi pasă! Cînd mi-am asumat rolul de gazetar, în urmă cu 33 de ani, Perutti spunea că noi, gazetarii, trebuie să fim vocea celor mulţi, să-i tragem de mînecă pe cei puternici, în numele lor, al cititorilor, ascultătorilor, privitorilor. Să investigăm, în numele lor, să atragem atenţia, să-i devoalăm, în numele lor, SĂ SPUNEM ADEVĂRUL! Sigur, adevărul e relativ, depinde de care parte a puştii eşti, dar munca depusă de gazetar în numele cititorului său fără acces la resurse reprezintă un transfer de încredere, esenţial în evoluţia mass-media.

Auzim, în fiecare zi, că populaţia nu mai consumă informaţie “de calitate” şi preferă intoxicările din reţelele de socializare. Aici subscriu, doar că vin şi spun: nu e vorba, oare, de o pierdere a încrederii în lucrătorii media, prea avizi de cîştiguri şi onoruri care să le gîdile orgoliile personale, şi mult prea departe de cetăţean? Ba da! Despre asta e vorba. Şi mai e vorba despre mediocritatea ridicată la rang de campanie de presă. Şi mai e vorba despre infatuare, lipsă de profesionalism, promovare pe criterii de cîrciumă sau pat, de cît de şmecheri sîntem, de cît de mult reuşim să furăm, la propriu, de cîte limbi în cur şi alte porcării sîntem capabili să facem în numele şefului, pentru o promovare, o viaţă mai uşoară în redacţie, dacă se poate fără teren, fără contact cu oamenii, dar cu un pic de statură de şef, că aşa se impune… Şi peste toate astea, decidentul politic vine şi varsă mîinile pline cu arginţi în buzunarele deschise şi mult prea găurite. De aici vine neîncrederea! Din eticheta VÎNDUT! Lipită pe fiecare faţă de lucrător media aflată în faţa unui microfon, sau pe fiecare mînă care clămpăne o tastatură. VÎNDUT! E ca semnul fiarei, din Apocalipsa lui Ioan Teologul! “Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pămînt prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei…” Relevant, nu?

Aseară, am citit o ştire, interesantă după părerea mea: în Austria, poliţia refuză să gestioneze închiderea celor nevaccinaţi în case. Imediat, un prieten virtual şi amic real, jurnalist important, m-a avertizat că ştirea, publicată de un site obscur, e fake!!! Am reacţionat ca atare, dar în cîteva minute ştirea pe care am respins-o eu a început să fie rostogolită în mediul virtual de mulţi lucrători în cadrul Ministerului Adevărului. Unii nu fac diferenţa între adevăr şi manipulare, pe alţii nu-i interesează, important e să sune bine, să facă trafic, să adune bani, alţii ştiu că e un fals comandat şi tocmai de aceea îi dau drumul în piaţă. Pe această ultimă variantă de lucru, mulţi jurnalişti s-au transformat în lucrători media. Alţi lucrători media aşa s-au născut, fără să cunoască şi altceva, fără dorinţa de a învăţa şi profesa şi altfel! Sînt lucrătorii care vorbesc de rating şi trafic, nu de încredere şi conştiinţă profesională!

Din păcate, în acest scenariu orwell-ian, cetăţeanul are de pierdut. Politicienii îşi au presa pe care o merită, iar presa politicienii pe care i-a crescut şi din fărîmiturile cărora s-a iluzionat că trăieşte bine. CARACTERUL şi ONOAREA lipsesc cu desăvîrşire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =