Un bărbat din Reșița a ajuns în arest după ce a furat mai multe bunuri dintr-o locuință

furt locuinte

Ieri, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, bănuit că, în cursul lunii iulie, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din Reșița, în timp ce proprietarul se afla la muncă în străinătate.

La întoarcere, proprietarul a observat că din locuință îi lipseau o sumă de bani, bijuterii și alte bunuri, și a anunțat poliția. În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat și reținut pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, de la care au recuperat o parte din bunuri, printre care un cuptor pe lemne.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru dispunerea de măsuri legale, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =