Un bărbat din Buchin s-a răsturnat cu tractorul și a decedat la spital

f6c0d5e726a84946a49763b0b6c85210 e1587122429814

Polițiștii din Caransebeș cercetează un accident în urma căruia un bărbat din Buchin și-a pierdut viața. Se pare că acesta Din primele cercetări, bărbatul în cauză, în timp ce se deplasa cu un tractor agricol pe un drum forestier de pe raza localității Poiana, la un moment dat a oprit vehiculul pe o porțiune de drum în  pantă și a coborât din acesta.
„Observând că tractorul s-a pus în mișcare deși avea motorul oprit, bărbatul ar fi încercat să urce în tractor in timpul mersului pentru a-l opri, moment în care a fost prins de roata din spate,  tractorul rulând și oprindu-se într-un copac”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Victima a fost transportată de urgență la spital, din păcate, decedând la scurt timp.