Teatrul de Vest își dă întâlnire cu spectatorii, duminică, de la ora 11

teatru masti

Duminică, 9 ianuarie, de la ora 11, ne întâlnim cu minunații pinguini și povestea lor la Teatrul de Vest Reșița, la spectacolul „Arca pleacă la ora 8”, de Urlich Hub, în traducerea lui Ildikó Frank. Este vorba despre text foarte bun al autorului Urlich Hub, un autor german care în anul 2006 a câștigat Premiul pentru Cea mai Bună Piesă pentru Copii.

Un spectacol despre prietenie, solidaritate, cele două sentimente ce ar trebui să îi unească pe oameni, încă din copilărie, o poveste despre frumosul din noi, deschide stagiunea teatrului reșițean la începutul anului 2022.

În distribuţie îi vom vedea pe „greii” teatrului reşiţean: Camelia Ghinea – porumbelul, Florin Ruicu – pinguinul 1, Andrada Samoilă – pinguinul 2 şi Sorin Fruntelată – pinguinul 3.

Mergeți, așadar la teatru, fiindcă de-a lungul istoriei universale a Teatrului s-au mai petrecut evenimente care l-au trimis în adormire: epidemii, pandemii, războaie, guverne de un bigotism aparte, dictatori și de cele mai multe ori aceste sincope nu l-au îngenunchiat, ci l-au întărit, i-au dat motive în plus de a supraviețui ca, apoi, să reapară mai viu și mai puternic.

Prizonier al conjuncturii, Teatrul evadează de sub escortă și-și găsește libertatea în respectul față de cuvânt și dragostea față de public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − eighteen =