Tablouri ale lui Hermann Nitsch, găsite în Caraș-Severin și Timiș

tablouri

În luna iulie a anului 2021, polițiștii austrieci au demarat o anchetă în cazul furtului a nouă tablouri semnate de Hermann Nitsch. Câteva luni mai târziu, în 10 noiembrie 2022, polițiști ai serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Oravița și Timișoara, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la solicitarea autorităților judiciare austriece, într-un ordin european de anchetă.

În urma perchezițiilor, derulate în colaborare cu reprezentanți ai Poliției din Austria și ai Ambasadei Republicii Austria în România, au fost indisponibilizate nouă tablouri, estimate la peste 320.000 de euro.

Operele de artă ar fi fost furate în urmă cu mai mulți ani de un cetățean român, din locuința unui artist austriac, fiind aduse ulterior la adresele acestuia din Caraș-Severin și Timiș. Cele nouă tablouri au fost predate polițiștilor austrieci și transportate pe teritoriul statului de proveniență. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La percheziții au participat polițiști ai serviciilor criminalistice din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − eight =