„Student informat – succes garantat” a ajuns la cea de a doua ediție

55523432 2395935407103407 734629107731529728 n

Proiectul extracurricular „Student informat – succes garantat”, derulat în luna aprilie de Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa a fost implementat pentru prima dată în anul universitar 2017-2018 de către Facultatea de Inginerie și Management. În acest an proiectul s-a extins la nivelul întregii universități, cuprinzând, a lături de studenții din specializările inginerești, studenți din Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe Sociale.

„Studenții participanți beneficiază de consiliere profesională oferită de Centrul de orientare și consiliere în carieră (COCC) al universității, participând de asemenea la vizite tematice în diferite unități economice din Reșița și regiune”, spun reprezentanţii universităţii reşiţene.

Studenții sunt informați cu privire la activitatea entităților publice și private vizitate, ajungând pe această cale în contact nemijlocit cu posibilitățile de angajare și, de asemenea, să cunoască din prima mână principalele aptitudini pe care angajatorii le așteaptă din partea absolvenților de studii superioare.