Speologii reșițeni, la o nouă explorare

speologul Radu Pușcaș

Recent, a fost efectuată o nouă explorare a Peșterii Izvorul de la Nuci, situată în Cheile Carașului, la 300 m amonte față de cunoscuta Peșteră a Liliecilor. În prezent peștera are 11 sifoane din care 9 sunt explorate, iar celelalte două urmează să fie depășite și ele. Explorarea a fost realizată de speologul-scafandru Radu Pușcaș.

Galeriile însumează în prezent aproape trei km lungime și două galerii principale străbătute fiecare de un curs de apă. Cu ocazia noilor explorări a fost efectuată și o marcare cu fluoresceină la circa 400 m în interiorul peșterii, în sifonul numărul 3, cu lungimea de 80 metri.

„După aproximativ 24 de ore, trasorul a fost reperat în izvorul de la Moară situat la 890 m distanță și 13 m denivelare, în versantul stâng, la intrarea în Cheile Carașului. Traseul urmat de apa subterană reprezintă o mare surpriză datorită faptului că apa din versantul drept al Cheilor Carașului curge prin peșteri și fisuri pe sub albia râului Caraș, după care apare la suprafață în versantul opus!”, spune Bogdan Bădescu, președintele AS Exploratorii Reșița.

Din această etapă a cercetării, se confirmă existența unui important sistem carstic din care fac parte mai multe peșteri: Peștera Ponorul Olenica, Peștera de sub Cetate II, Peștera Izvorul de la Nuci și foarte probabil și Peștera de după Cârșă, a cărei conexiune va fi confirmată în urma noilor cercetări.

Apa din Izvorul de la Moară situat la Carașova străbate practic o distanță de 4.850 m, fiind alimentată printr-un ponor în valea Olenica, la nord de satul Iabalcea. Din aceste noi rezultate se poate observa cât de complexă este circulația apei subterane în zona carstică din Iabalcea și Carașova.

Acțiunea este realizată în cadrul Proiectului de explorare și cartare a sifoanelor și peșterilor inundate de apă din sinclinoriul Reșița – Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, coordonată de Asociația Speologică Exploratorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + six =