Şoferi de TIR băuţi la volan, prinşi pe drumurile din Caraş-Severin

etilotest

Poliţiştii de la Rutieră au prins ieri dimineață, în trafic pe DN 6, un şofer de TIR ce avea o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul ansamblului de vehicule înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar de 31 de ani, a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările.

La Băile Herculane, pe E 70, un alt şofer de TIR a fost supus controlului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În acest caz, șoferul ansamblului de vehicule, tot un cetățean bulgar în vârstă de 69 de ani, a acroșat cu tirul un alt autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 70 de ani, din Băile Herculane, din fericire în urma coliziunii nefiind înregistrate victime omenești”, ne-a informat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Polițiștii l-au sancționat pe șofer cu amendă de 1.305 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.