Şofer din Teregova, trimis la închisoare pentru încălcarea legislaţiei rutiere

arestat

 
Polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat din Teregova, condamnat la pedeapsa de un an și şapte luni de detenție pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. 

Acesta, a fost prins de poliţişti în data de 17 octombrie, la ora 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Teregova, deși avea dreptul de a conduce autovehicule, suspendat și avariind două autoturisme parcate pe marginea drumului.

În urma testării cu aparatul etilotest a barbatului, a rezultat că avea o alcoolemie de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând prelevarea de mostre biologice, după ce a fost condus de polițiști la spital. 

Polițiștii și procurorii au continuat cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor bărbatul a fost trimis în judecată, instanța de judecată dispunând condamnarea acestuia. Bărbatul a fost transportat la Penitenciarul Timișoara în vederea executării pedepsei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − five =