Social-democrații cărășeni s-au întâlnit la Oravița, unde au anunțat numele candidaților în alegerile locale

ORAVITA ECHIPA

Miercuri, 26 februarie, la Oravița, liderii PSD Caraș-Severin au anunțat numele candidaților din Valea Carașului pentru alegerilor locale din acest an. În general, nume cunoscute, politicieni cu vechi state în administrația locală.

„În Comitetul executiv s-a hotărât să mergem în alegeri, în primul rând, cu primarii în funcție, plecând de la premisa că au experiență și notorietate și cunosc foarte bine comunitățile din care fac parte“, declara la conferința de presă președinta PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan.

De aceea, Luminița Jivan, Luca Mălăiescu, președintele executiv, și Gabriela Stuparu, vicepreședinta organizației județene, s-au întâlnit cu primarii în funcție ai PSD din Valea Carașului, candidaţi de drept în alegerile din vară.

Este vorba de: Dumitru Ursu – Oravița, Constantin Nebunu – Ciudanovița, Gheorghe Moată – Vrani, Dănuț Mușa – Vărădia, Ion Poplicean – Sasca Montană, Ion Orbulescu – Ciuchici, Gheorghe Presnescu – Cărbunari, Ionel Românu – Forotic, Tiberiu Vincu – Naidăș. A fost prezent și candidatul de la Șopotu Nou, primarul Baba Păun, în schimb a lipsit primarul din Grădinari, Valentin Filca, despre care unii spun că nu pare hotărât încotro să o apuce: spre PNL, pe ale cărui liste a ajuns primar, sau spre PSD, de care s-a apropiat în ultimul an și jumătate.

„Vom continua cu desfășurarea acestor evenimente și prezentarea de candidați în fiecare zonă. Astăzi a fost vorba despre zona Oravița, o zonă despre care știți cu toții că eu o iubesc foarte mult și poate de multe ori am fost cumva etichetată că țin foarte mult la această zonă, dar această zonă mi-a dat mie foarte mult, omului Luminița Jivan, prin căldura cu care m-au primit acești oameni, prin modalitatea în care s-au comportat cu mine și prin modalitatea în care am primit răspuns de la ei de fiecare data. Sunt convinsă că vom câștiga Valea Carașului, pentru binele locuitorilor săi, ca o certitudine că vom fi mereu aproape de oameni, așa cum am fost și până acum”, a ținut să spună Luminița Jivan.