Și cărășenii vor întâmpina noul an în stradă!

REVELION1

Reșițenilor și caransebeșenilor, care nu au ales să petreacă Revelionul la restaurant, administrațiile locale le oferă posibilitatea să se întâlnească în stradă în cea mai lungă noapte din an.

La Reșița, localnicii își vor da întâlnire în Parcul Tricolorului. De la ora ora 22, pe scenă vor urca trupele Phaser şi Cristi Iakab & The Road Band. După tradiţionalul foc de artificii de la miezul nopții, vor cânta din nou Cristi Iakab & The Road Band.

Autobuzele vor circula până la ora 00.15, pentru cei care locuiesc în alte cartiere din municipiul reședință de județ.

La rândul ei, Primăria Caransebeş organizează Revelionul în Piaţa General Ioan Dragalina, începând cu ora 22. Pe scenă va urca trupa Cally Rocs, iar de la ora 23.05, localnicii o vor asculta și, cu siguranță, o vor aplauda, pe reprezentanta României la Eurovision, Ester Peony. Petrecerea va fi încheiată de Taraful Olanii, nu înainte ca localnicii să participle la spectacolul de artificii.