Începând de săptămâna viitoare, putem traversa Dunărea cu bacul!

BAC

Visul de a trece la sârbi prin punctual vamal Moldova Nouă devine realitate. După inaugurarea oficială din 20 decembrie a primei curse cu bacul de la Moldova Nouă la Golubac, iată că de luni, 30 decembrie, localnicii, dar nu numai ei, pot scurta drumul în țara vecină folosindu-se de acest mijloc de transport care, cu siguranță, va reprezenta o bună oportunitate de dezvoltare a zonei, atât din punct de vedere economic, cât și turistic.

Plecarea din Moldova Nouă va avea loc la ora 9, dar procedurile de îmbarcare încep cu 40 de minute înainte și se vor finaliza  cu cinci minute înainte de plecare.Punctul vamal se află în fostul port industrial Moldomin – zona desecare, la ieșirea din orașul Moldova Nouă către Orșova, la prima  intersecția DN57 cu DJ 571, la aprox. 1,4 km către Coronini.

Următoarea plimbare cu Baziaș 4 va avea loc joi, 2 ianuarie 2020, iar, după această dată, cursele între Moldova Nouă și Golubac se vor desfăşura zilnic.

Iată programul plimbărilor între cele două maluri ale Dunării pentru lunile ianuarie și februarie:

– plecările din Moldova Nouă: orele 9 și 14;

– plecările din Usije (Serbia): ora 11.30 (10.30, ora Serbiei) și 16.30 (15.30, ora Serbiei).

În funcție de categorie, tarifele percepute pentru plimbările cu bacul vor fi următoarele:

– adult: 20 de lei (5 euro/500 de dinari);

– copii: 10 lei (2,5 euro/250 de dinari);

– studenți: 15 lei (3 euro/375 de dinari);

– bicicletă cu un pasager: 25 de lei (6 euro/625 dinari);

– bicicletă cu doi pasageri: 40 de lei (8,5 euro/1.000 de dinari);

– motocicletă cu un pasager: 30 de lei (6,5 euro/750 de dinari);

– motocicletă cu doi pasageri: 45 de lei (10 euro/1.125 de dinari);

– autoturism: 80 de lei (17 euro/2.000 de dinari);

– autoturism cu rulotă: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari);

– microbuz, maximum nouă persoane: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari);

– microbuz, maximum 19 persoane cu pasageri: 150 de lei (32 euro/3.750 de dinari);

– camionetă/ microbuz marfă, maximum 3,5 tone: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari).

Turiștii români pot vizita orașul Golubac, aflat la 7 km de Usije, cetatea de la Golubac, situate la 9 km depărtare, Veliko Gradiste – Oraș: 14 km; Veliko Gradiste – Lacurile de Argint: 17 km; autostradă, legătura cu Grecia-Italia-Austria: 55 km; Vama Porțile de Fier – Clisura pe partea Serbiei: 110 km; Smederevo: 70 km; Belgrad: 124 km.

Informații și rezervări se pot obține la nr. de tel : 0767 448 947!